Vin sarbatorile!

A trecut o vreme indelungata de la ultima mea postare si ne apropiem cu pasi repezi de sarbatorile de iarna. Stati linistiti, realizez foarte bine ca suntem inca in noiembrie si foarte clar nu sunt genul care se simte atras de tot circul festival.
Eu as vrea de fapt sa vorbim despre oamenii "credinciosi' si darzenia lor de a lua parte la niste rituri bisericesti. Mie personal mi se pare ca aceste obiceiuri aduc mai degraba a sarbatori barbare decat a religie crestina si progresista; dar sa-i dam bisericii prezumtia de nevinovatie. Nu mai suntem in anul 1500 si biserica si-a pierdut mult din influenta; in zilele noastre nu mai poate sa oblige persoanele sa asiste la slujbe si alte bazaconii si nici nu mai are puterea de a influenta modul de gandire. Si totusi- o imagine face cat o o mie de cuvinte:

http://stirileprotv.ro/stiri/social/ploaie-cu-galeata-dar-si-cu-bani-in-cutia-milei-la-moastele-sf-parascheva.html
Sunt aceiasi oameni care se plang zi de zi ca au fost uitati si ca nu se mai pot misca si nici intretine. Aceiasi care au nevoie de 5 minute ca sa scoata un portofel din buzunar dar care pot sta cate 2 sau 3 zile la rand in frig si fara sa manance nimic. Aceiasi care apoi au puterea de a se imbranci, dracui si de a-si aduce alte ofense deloc bisericesti.

Din rasputeri incerc sa gasesc un raspuns la un comportament deloc rational.
Cunosc cateva persoane care practica astfel de lucruri si din start exclud puterea credintei si evlavia care conduc catre un astfel de comportament (uitati-va cateva momente la ura din ochii lor cand incearca sa se calce reciproc in picioare, daca nu sunteti convinsi). Filmuletul este facut in Iasi dar faptul ca cei de acolo erau predominant moldoveni nu spune nimic. Am vazut aceleasi practici si la biserici din Bucuresti si din alte parti ale tari deci nu putem vorbi de un comportament care are legatura cu apartenenta geografica.

Am o voce in spate care imi spune ca nu inteleg ca aceste persoane au ajuns in pragul disperarii; au ajuns aici din cauza saraciei si a lipsei de speranta... dar acea voce se inseala deoarece un om disperat care nu mai are ce manca si nici la cine apela se transforma mai degraba in animal. Asadar este mai logic ca acesta sa cerseasca sau sa iti dea in cap in plina strada pentru o bucata de paine decat sa astepte sa cada din cer. Tot acea voce iritanta imi declara ca speranta intr-un miracol a acestor persoane este catalizatorul comportamentului lor haotic.

Eu cred ca daca aceasta speranta la o zi de maine mai buna ar exista cu adevarat, maine am vedea macar jumatate din aceste persoane imbulzindu-se in fata parlamentului si, in loc sa sa sarute niste oase ponosite, ar rupe carnea de pe oasele conducatorilor nostrii actuali.
Dar maine nu o sa vad la stiri nimic in genul asta. Poporul roman o sa ramana labil psihic si Romania o sa se conduca si in viitor dupa aceleasi reguli de spital de nebuni. Dar sa ne inseninam: vin sarbatorile....

M-am hotarat sa devin popa

Tocmai am citit o stire in care se anunta ca Guvernul Romaniei va ceda gratuit Bisericii Ortodoxe Romane vechiul Palat al Parlamentului si alte 32 de cladiri cu terenurile aferente. Vorbim de 17.690 metri patrati reprezentand terenurile din dealul Mitropoliei si o parte din blocul P5B din Unirii. Asta in Bucuresti. Pentru ca in tara vorbim de terenuri din diferite judete, de complexe hoteliere si asa mai departe.

Prin 1999 oamenii politici romani au descoperit ce forta de propaganda pot fi preotii. Asa ca, pe temeiul ca comunistii au luat cu de-a sila proprietatii ale bisericii, s-au hotarat sa inceapa sa le retrocedeze. Caci, asa cum se arata intr-un comunicat al Bisericii, acesta din urma a fost prigonita si saracita de la Cuza incoace.

Din 1999 si pana astazi religia a devenit obligatorie aproape in fiecare scoala, deci popii sunt mai nou si profesori de cultura religioasa sau cum se mai numeste, statul finanteaza de la buget o parte din salariile sfiinteniilor lor si retrocedeaza si iar retrocedeaza. Dar nu la toata lumea ca nu orisicare amarastean isi poate compara suferintele cu cele ale Bisericii! Intre timp, tara se umple de biserici finantate de politicieni, Catedrala Mantuirii Neamului trebuie construita, afacerile laterale ale preotilor se inmultesc iar pe Youtube poti vedea cum popii iau mita pentru dezlegari de dragoste si alte asemenea matrapazlacuri.

BOR nu mai este atat de saraca ca pe vremuri din moment ce detine cam o treime din bogatiile tarii dar nu se vorbeste despre asta. Si nici despre proiectele umanitare finantate din banii bisericii pentru a ajuta vreo categorie defavorizata. Pentru ca proiectele sunt inexistente. De mult nu am mai vazut un popa de la sat sau aiurea care sa merga din casa in casa doar pentru a sta de vorba cu vecinii sai, sa ii intrebe de sanatate si sa fie intra-adevar duhovnicul lor. Exista insa hartii care anunta cand va trece popa sa ne miruiasca si sa ne ceara banii.

Acum stiu ce trebuie sa fac. Nu mai plec in Occident sa spal veceuri si nici nu ma mai gandesc ca intr-o zi oamenii din jurul meu se vor trezi la realitate si vor iesi in strada. Ma duc si dau la Teologie, cativa anisori in care o lalai si apoi trai pe vatrai nenica! Mai trebuie doar sa strang bani pentru meditatii la dogmatica...

De ce sa fac azi cand pot sa las pe maine?

  Toata lumea stie despre ce vorbesc si imi urmeaza spusele precum un tantar becul incins. Lasand la o parte caterinca, cred ca am ajuns departe de punctul in care foloseam asta doar ca pretext pentru o odihna bine meritata. Ne aflam astazi in punctul in care toate actiunile pe care le purtam sunt lasate pentru o zi mai insorita, mai norocoasa, sau mai bine zis o zi care nu este azi. Maine ne trezim cu acelasi dispret pentru ziua actuala dar mai ales cu aceasi ignoranta pentru un lucru inceput si terminat la timp.

  Actiunile pe care nu mai apucam sa le terminam se vad la fel de bine in jurul nostru precum vad eu becul ce asteapta de doua saptamani sa il schimb si din cauza caruia in nici o seara nu pot repara clanta aia chinezeasca si care are o vointa proprie in a nu deschide usa. Acestea sunt doar o fractiune din lucrurile care ne inconjoara si pe care le percepem zilnic; mai grav decat aceste lucruri "minore" este ca am inceput sa lasam de pe o zi pe alta ideile, visele si sa ne incredintam sperantele unei fiinte superioare sau in eter. Ne jucam de-a v-ati ascunselea atat de bine incat o sa ne trezim intr-o zi cu totii niste batrani ursuri si care nu isi mai amintesc nimic din ce au facut in viata; o sa privim in urma noastra si o sa vedem alte generatii cum calca pe aceleasi urme mult prea umblate. Daca avetii o idee, orice idee, nu mai asteptati zorii diminetii urmatoare, pentru ca maine va fi intotdeaua viitorul pe care il aveam ieri. 

Inceputul....

    Toti cei 33 de mineri blocaţi 69 de zile in mina San Jose, Chile au fost adusi teferi la suprafata, ultimul fiind Luis Urzua, miercuri la ora 21.55 (joi, 3.55, ora Romaniei), urmat de salvatorii coboraţi in subteran pentru a ajuta la desfaşurarea operatiunii, care astfel a luat sfarsit, transmite AFP. 

    Probabil actiunile premergatoare acestei salvari miraculoase au ajuns la urechile majoritatii si au ramas in mintea unei minoritati infime; sunt putini cei care isi amintesc ca cei 33 de mineri au avut "privilegiul" sa urmareasca din subteran un meci de fotbal al echipei nationale, sau ca Strata 950( excavatorul folosit la forarea putului de salvare) este numele miracolului ingineriei moderne care a facut posibila aceasta operatiune de salvare.

   Lasand la o parte o sumedenie de date socante, ramanem fata in fata cu emotiile si cu solidaritatea aratata de chilieni; aceastia nu au renuntat nici un minut la speranta si au stat uniti in fata acestei provocari. Stateam zilele trecute si urmaream stirile finale despre salvarea minerilor si mi-am adus aminte vag despre o operatiune de salvare asemanatoare avuta la noi in tara. Este vorba de  operatiunea din 12 iunie 2001, de la Voluntari-Ilfov, în care adolescenta de 18 ani, Oana Furnică, a salvat-o dintr-un puţ pe fetiţa Alina Pascaru. In acea zi romanii au trecut impreuna prin suferinta fetei si s-au bucurat laolalta cu salvatoarea si cu familia fetitei. Totusi  as vrea sa stiu care este motivul pentru care dupa 9 ani de zile am avut nevoie de jumatate de ora  ca sa gasesc macar o stire despre aceste caz care odata m-a miscat. As vrea sa vorbim despre lucrul care ne face sa uitam si sa trecem mai departe de parca nimic nu s-a intamplat.

  Suntem in stare de compasiune nelimitata dar totusi in fiecare zi trecem pe langa cersetori si ii privim cu retinere si dispret, ne imbulzim unul pe celalat pentru un loc in autobuz, ne discreditam prietenii pentru bani. Suntem oare aceleasi persoane? Care este starea naturala pe care ar trebui sa o avem? Sa fim buni dar sa riscam ca oamenii sa profite de noi sau sa trecem impasibili pe langa cei de langa noi?